Ce este Pitman Training UK?

Pitman este o organizaţie de training britanică cu o istorie de 175 de ani în înzestrarea persoanelor şi a angajatorilor cu abilităţile necesare pentru le a asigura succesul personal sau organizaţional.

Cursurile şi programele de formare Pitman se bucură de o reputaţie fără egal încă din 1837 şi sunt extrem de respectate de către angajatori. După ce ai fost instruit de către Pitman Training eşti deja cu un pas înaintea celorlalţi.

Spre deosebire de alte organizaţii de training, nu avem orare rigide sau sesiuni intensive de weekend, ceea ce înseamnă că cursanţii noştrii îşi pot organiza programul cursurilor în funcţie de viaţa lor profesională şi personală. Poţi studia oricând, full-time sau part-time.

Consilierii noştrii cu experienţă vă stau întotdeauna la dispoziţie atunci când aveţi nevoie de ajutor. Gradul ridicat de consiliere şi orientare oferit de noi înseamnă că, ori de câte ori ai nevoie de un sfat sau de încurajări, vom fi alături de tine.

Fie ca vrei să îţi îmbunătăţeşti perspectivele în carieră cu unul din programele noastre de formare extrem de respectate, să obţi o promovare, să îţi ajuţi angajaţii să aibă un avantaj competitiv sau vrei pur şi simplu să te diferenţiezi de ceilalţi, Pitman Training te poate ajuta ca nimeni altul.

Mai mult

Cum poţi studia


Studiază la Colegiu

Înţelegem cât este de important pentru cei cărora le place studiul un mediu focusat, ce este dedicat optimizării expertienţei de învăţare. Centrul Pitman Trainig din cadrul BPTC este dotat cu staţii de lucru IT de ultimă generaţie într-un mediu modern si relaxat. Cursanţii Pitman pot beneficia şi de Sala de Lectură a Colegiului și se pot relaxa, între sesiunile de trainig in Cafeneaua Brit Cafe. Cu un sistem de rezervări online simplu, cursanţii noştrii işi pot stabili propriul program de training cu până la 12 luni în avans. Deasemenea, consilierii noştrii îţi stau la dispoziţie pentru a îţi oferi sprijin şi orientare atunci când ai nevoie.

Învaţământul la distanţă

Învăţământul online la distanţă îţi permite să studiezi la fel ca în cadrul colegiului, dar în momentul şi în locul decis de tine, fie că e acasă sau la serviciu. Înţelegem că, uneori, din diverse motive este dificil să ajungi la unul din centrele noastre. Din acest motiv învăţământul la distanţă îţi oferă modul perfect de a îţi organiza studiul în funcţie de angajamentele tale, nu invers, cum se întâmpă adesea. Consilierii noştrii îţi vor oferi toate materialele de studiu si si software-ul necesar pentru a începe modulele de e-learning, si vor fi întotdeauna disponibili, si te vor contacta în mod regulat pentru a îţi oferi sprijin si orientare şi pentru a se asigura că progresezi.

Învăţământul mixt

Pitman Training chiar oferă ce e mai bun în învăţământul flexibil. Poţi să îţi organizezi programul cursurilor în funcţie de angajamentele tale şi îţi vom oferi ajutorul şi sprijinul de care ai nevoie pe prcurs.

Mai mult

Ce pot studia

Fie că eşti intersat de secretariat, Microsoft Office, abilităţi de dactilografiere, contabilitate, IT sau oricare din cursurile noastre, trainingul nostru este conceput să te ajute la îmbunatățirea activităților in cadrul organizației şi să crească abilităţile şi performanţele individuale.

  • Click aici pentru o lista cu toate cursurile si programele de formare Pitman
  • Pentru un Catalog detaliat al cursurilor si programelor de formare profesională Pitman Click aici
Mai mult

Ce spun absolvenţii Pitman despre cursurile şi studiile lor?

Click aici pentu a citi despre experienţele şi carierele absolvenţilor Pitman.

Parteneriate Pitman UK

Pitman Training nu este doar extrem de respectată, ci are deasemenea parteneriate importante cu un numar de asociaţii cheie. Pentru mai multe informaţii despre parteneriatele Pitman vizitaţi: http://www.pitman-training.com/why-pitman/partnerships#bac.

Pentru a discuta cu unul din consilierii noştrii sau pentru a face o programare să vizitezi centrul Pitman trimite un e-mail la pitman@bptc.ro sau
suna la 021 317 47 64

Evenimente
Sunt deja prieten